عبس
S-a încruntat • 42 versete • Meccană
بِسْمِ ٱللَّهِ ٱلرَّحْمَٰنِ ٱلرَّحِيمِ
1El [profetul Mohammed] s-a încruntat și s-a întors,
2Când orbul a venit la el[1] [întrerupându-l ca să-l întrebe].
3Și de unde să știi [ o, Mohammed]? Poate că el a voit să se curățească[2]
4Sau a venit să fie îndemnat și i-ar fi fost spre folos îndemnarea!
5Însă în ce-l privește pe cel care crede că nu are nevoie[3],
6Tu către el te îndrepți,
7Fără să ai nicio vină dacă el nu se curățește[4],
8Iar în ce-l privește pe cel care vine la tine cu râvnă [pentru cunoaștere]
9Și este cu frică [de Allah],
10Pe acela îl neglijezi.
11Dar nu! El [Coranul] este o Îndemnare
12Și cine voiește se lasă îndemnat.
13Înscris pe foi cinstite,
14Înălțate și curate,
15Purtate de mâinile unor scribi (Îngeri mesageri),
16Nobili și pioși.
17Blestemat este omul! Cât de necredincios este el!
18Din ce l-a creat pe el?
19Dintr-o picătură l-a creat și i-a hotărât [soarta].
20Apoi i-a făcut lui drumul ușor[5],
21Apoi l-a lăsat pe el să moară și a orânduit să fie pus în mormânt[6],
22Apoi, atunci când va Voi, îl va învia pe el.
23Dar nu! [Omul] nu împlinește ceea ce El îi poruncește...
24Atunci să cugete omul la hrana sa [ca să vadă cum a ajuns la el]!...
25Noi am vărsat apa din belșug,
26Apoi am crăpat Pământul, despicându-l [cu răsaduri],
27Și am făcut să crească pe el grâne,
28Viță de vie și iarbă,
29Măslini și palmieri,
30Grădini cu pomi (înalți) și deși,
31Fructe și ierburi,
32Spre folosul vostru și al dobitoacelor voastre.
33Și când va veni Zgomotul cel Asurzitor[7],
34În Ziua aceea va fugi omul de fratele lui,
35De mama lui, de tatăl lui,
36De soața lui și de copiii lui!
37În Ziua aceea, fiecare om va avea lucrul său care îi va fi de ajuns.
38În Ziua aceea, vor fi chipuri luminoase,
39Surâzătoare și vesele,
40Și în Ziua aceea, vor fi chipuri cu colb pe ele,
41Pe care le va acoperi întunericul, -
42Aceștia sunt necredincioșii nelegiuiți.