البلد
Orașul • 20 versete • Meccană
بِسْمِ ٱللَّهِ ٱلرَّحْمَٰنِ ٱلرَّحِيمِ
1Nu! Jur pe această cetate [Mecca] -
2Și tu [o, Mohammed] ești eliberat [de păcatele] din această cetate! -
3Și pe părinte[1] și pe ceea ce el zămislește!
4Noi l-am creat pe om spre încercare [pentru a trudi].
5Crede el că nu va avea putere nimeni asupra lui?
6El zice: „Am irosit avere multă!”
7Oare crede el că nu-l vede nimeni?
8Oare nu i-am dat lui doi ochi
9Și o limbă și două buze
10Și nu i-am dat lui două drumuri?[2]
11Dar el nu a străbătut drumul cel greu![3]
12Dar de unde să știi tu ce este drumul cel greu?
13Dezlegarea unui sclav
14Sau hrănirea, într-o zi de foamete,
15A unui orfan dintre rude
16Sau a unui sărman, aflat în sărăcie lucie!
17Apoi, a fost dintre cei care cred și se îndeamnă la răbdare și se îndeamnă la îndurare!...
18Aceștia sunt adepți ai dreptei[4]
19Însă, cei care tăgăduiesc semnele Noastre sunt adepți ai stângii[5]
20Și asupra lor va fi un Foc închis[6].