Yusuf

¹Alif, Lam, Ra'[1]. Acestea sunt Versetele Cărții limpezi.

²Cu adevărat, Noi am pogorât-o drept un Coran arab[2], poate că voi veți pricepe.

³Noi îți vom povesti [o, Mohammed] cea mai frumoasă istorisire din ceea ce îți revelăm în acest Coran, chiar dacă ai fost înainte de ea printre cei neștiutori.

⁴[Din aceste povești spune] când Iosif i-a spus tatălui său[3]: „O, tată! Eu am văzut [în vis] unsprezece planete, și Soarele și Luna! Eu le-am văzut prosternându-mi-se!”

⁵El a spus: „O, fiul meu! Nu povesti visul tău fraților tăi, ca să nu plăsmuiască viclenie împotriva ta. Cu adevărat, Șeitan îi este omului dușman învederat.

⁶Astfel te alege Domnul tău și te învață tâlcuirea vedeniilor [evenimentelor sau viselor] și va împlini El binefacerea Sa asupra ta și asupra neamului lui Iacob, așa cum a împlinit-o El și asupra celor doi părinți ai tăi, Avraam și Isaac, căci Domnul tău este ‘Alim [Atoateștiutor] [și] Hakim [Înțelept]”

⁷În Iosif și în frații săi au fost semne pentru aceia care întreabă, [precum]

⁸Atunci când au spus: „Iosif și fratele său[4] sunt mai dragi decât noi tatălui nostru, chiar dacă noi suntem o ceată. Cu adevărat, tatăl nostru este în rătăcire evidentă.

⁹Omorâți-l pe Iosif sau lăsați-l [pe alt] pământ, astfel încât chipul tatălui vostru să se îndrepte numai spre voi! Iar după aceasta veți fi oameni drepți[5].”

¹⁰Unul dintre ei a spus: „Nu-l omorâți pe Iosif, ci aruncați-l în fundul unui puț - dacă voi vreți să o faceți - și o să-l ia vreo caravană!”

¹¹Ei au spus: „O, tată! De ce nu ni-l dai tu pe Iosif în grijă? Noi doară îi suntem lui sfătuitori buni.

¹²Trimite-l mâine împreună cu noi, să se bucure și să se joace, iar noi îl vom păzi.”

¹³[Iacob] a spus: „Cu adevărat, eu sunt trist că voi îl luați și mă tem să nu-l mănânce lupul, când voi veți fi fără băgare de seamă față de el.”

¹⁴Ei au spus: „Dacă o să-l mănânce lupul, când noi suntem o ceată, înseamnă că noi suntem atunci cei pierduți.”

¹⁵Și când au plecat cu el și s-au înțeles cu toții să-l arunce în adâncul puțului, atunci i-am revelat Noi lui: „Tu le vei vorbi despre această faptă a lor [într-o zi], fără ca ei să te cunoască!”

¹⁶Și seara au venit la tatăl lor, plângând.

¹⁷Și au spus: „O, tată! Noi ne-am dus și ne-am luat la întrecere și l-am lăsat pe Iosif lângă lucrurile noastre. Și l-a mâncat lupul. Tu nu ne crezi, măcar că noi spunem adevărul.”

¹⁸Și au adus cămașa lui [mânjită] cu sânge mincinos[6]. [Iacob] a spus: „Mai degrabă sufletele voastre v-au îndemnat să faceți ceva [rău], deci [nu-mi rămâne decât] răbdarea cuminte. Și Allah este Cel la care se cere ajutor pentru cele pe care voi le povestiți.”

¹⁹A venit o caravană și [cei din caravană] l-au trimis pe cel care scotea apă pentru ei și el a coborât găleata lui. Dar el a spus: „Ce veste bună! Aici este un băiețel!” Și l-au ascuns în chip de marfă[7]. Dar Allah este 'Alim [Bineștiutor] a ceea ce au făcut ei.

²⁰Și l-au vândut ei pentru un preț de nimic, pentru câțiva dirhami, căci atât de puțin l-au prețuit ei.

²¹Și a spus cel din Egipt, care l-a cumpărat, către soția lui: „Cinstește șederea lui [printre noi]! S-ar putea să ne fie de folos sau să-l luăm ca fiu!” Și astfel i-am dat Noi lui Iosif stare temeinică pe acest pământ, pentru a-l învăța pe el tâlcuirea vedeniilor. Allah are Putere să facă orice lucru dacă Voiește, dar cei mai mulți oameni nu știu.

²²Și când a ajuns el [Iosif] la vârsta bărbăției, i-am dat Noi înțelepciune și știință, căci astfel îi răsplătim Noi pe cei care fac bine.

²³Și a vrut ea, cea în a cărei casă se afla, să-l ademenească, împotriva voinței lui. Și a încuiat ușile și i-a spus: „Vino încoace!” Însă el i-a răspuns: „Ferească Allah! Cu adevărat, el[8] este stăpânul meu, care mi-a dat bun loc. Într-adevăr nelegiuiții nu izbândesc.”

²⁴Și ea era cu adevărat hotărâtă [să îl seducă] și ar fi avut și el poftă de ea, dacă nu ar fi văzut semnul Domnului său. Astfel [am făcut Noi], ca să îndepărtăm răul și fapta rușinoasă de el. Cu adevărat, el era unul dintre robii Noștri aleși.

²⁵Și au alergat amândoi spre ușă, iar ea i-a rupt cămașa la spate. Și l-au găsit pe soțul ei lângă ușă și i-a spus ea [atunci]: „Care este pedeapsa pentru cel care voiește familiei tale un rău, decât temnița sau pedeapsa dureroasă?”

²⁶[Iosif] a spus: „Dar ea a vrut să mă ademenească, în pofida voinței mele!” Însă un martor din familia ei a mărturisit: „Dacă cămașa lui este ruptă în față, atunci ea a spus adevărul, iar el a fost dintre aceia care mint,

²⁷Însă dacă cămașa lui a fost ruptă la spate, atunci ea a mințit, iar el este dintre aceia care spun adevărul”.

²⁸Și când a văzut cămașa lui că a fost ruptă la spate, el a spus: „Acesta este un vicleșug de-al vostru, [femeilor], iar viclenia voastră este fără de margini!

²⁹Iosif, uită de aceasta. Iar tu, [soție] roagă-te de iertare pentru vina ta, căci tu ai fost dintre cei păcătoși!”

³⁰Și femeile din cetate au spus: „Soția lui Al-Aziz îl ademenește pe băiatul ei sclav, în pofida voinței lui. Iubirea pentru el a făcut-o să-și piardă mințile! Noi o vedem cu adevărat în rătăcire limpede”.

³¹Și când a aflat ea de clevetirea lor, le-a chemat și le-a pregătit un ospăț și a dat fiecăreia dintre ele câte un cuțit. Și atunci a spus: „Ieși afară la ele, [Iosif]!” Iar când l-au văzut, s-au minunat de el peste măsură și și-au tăiat mâinile, în vreme ce spuneau: „Allah să ne ferească! Acesta nu este om! Acesta este un înger nobil.”

³²Ea a spus: „Priviți-l pe cel pentru care voi m-ați clevetit! Am încercat să-l ademenesc în pofida voii lui, însă el s-a împotrivit, [rezistând ispitei]. Iar de nu va face ce-i poruncesc, să fie întemnițat și să fie printre cei umiliți!”

³³El a spus: „Doamne! Temnița îmi este mai dragă decât aceea la care mă cheamă ele. Și dacă nu vei depărta de la mine vicleșugul lor, voi simți dorință pentru ele și voi fi astfel printre cei ignoranți“.

³⁴Și Domnul său i-a răspuns și a depărtat viclenia lor de la el. Cu adevărat, El este As-Sami' [Cel care Aude Totul] [și] Al-'Alim [Atoateștiutor]!

³⁵Apoi li s-a năzărit lor, după ce au văzut semnele[9] ca el [al-Aziz] să-l întemnițeze până la un timp[10].

³⁶Și au intrat împreună cu el în temniță doi tineri. Și a spus unul dintre ei: „Cu adevărat, eu m-am văzut [într-un vis] storcând [struguri pentru] vin”. Iar celălalt a spus: „Cu adevărat, eu m-am văzut purtând pe cap pâine, din care mâncau păsările. Vestește-ne nouă tâlcuirea acestora, căci te vedem pe tine dintre binefăcători.”

³⁷El a spus: „Nici nu vă va sosi mâncarea cu care voi sunteți hrăniți, că eu vă voi și vesti tâlcuirea, înainte ca ea să vă vină. Aceasta [face parte] din ceea ce m-a învățat Domnul meu. Cu adevărat, eu am părăsit religia unui popor ce nu crede în Allah și care, în Viața de Apoi este necredincios.

³⁸Și eu am urmat religia strămoșilor mei Avraam, Isaac și Iacob. Nu se cuvine să-I alăturăm lui Allah nimic. Aceasta este din Harul lui Allah asupra noastră și asupra [tuturor] oamenilor, însă cei mai mulți dintre oameni nu aduc mulțumire.

³⁹O, voi, tovarăși ai mei de temniță! Sunt mai buni domnii risipiți sau Allah Al-Uahid [Cel Unic], Al-Qahhar [Stăpânul Atotputernic]?

⁴⁰Nu adorați în afară de El decât niște nume pe care le-ați născocit[11] voi și părinții voștri și cărora Allah nu le-a pogorât nicio dovadă. Judecata nu este decât la Allah. El v-a poruncit să nu-L adorați decât pe El. Aceasta este religia cea dreaptă, însă cei mai mulți oameni nu știu.

⁴¹O, voi, tovarăși ai mei de temniță! Unul dintre voi va da stăpânului său să bea vin. Cât despre celălalt, el va fi răstignit, iar păsările vor mânca din capul lui. S-a hotărât treaba asupra căreia voi îmi cereți sfat.”

⁴²Și el a spus apoi celui dintre ei despre care știa că va fi eliberat: „Pomenește și de mine stăpânului tău.” Dar Șeitan l-a făcut să uite să-i amintească stăpânului său și el [Iosif] a rămas în temniță câțiva ani.

⁴³Și regele a spus: „Cu adevărat, am văzut [într-un vis] șapte vaci grase mâncate de alte șapte costelive și șapte spice verzi și altele [șapte] uscate. O, voi, dregători ai mei! Dați-mi mie sfat asupra vedeniei mele, dacă voi știți să tâlcuiți vedenia.”

⁴⁴Ei au răspuns: „[Este doar] un amestec de vise neîntemeiate și noi nu suntem pricepuți în tâlcuirea viselor.”

⁴⁵Dar cel care fusese eliberat dintre cei doi și-a adus aminte după o vreme: „Eu vă voi vesti tâlcuirea acestora! Deci trimiteți-mă.”

⁴⁶[El a spus] „O, Iosif, iubitorule de adevăr, explică-ne despre șapte vaci grase mâncate de alte șapte costelive, și despre șapte spice verzi și alte [șapte] uscate, ca să mă întorc la oameni pentru ca ei să știe [despre tine].”

⁴⁷[Iosif] a spus: „O să semănați șapte ani, unul după altul, cu hărnicie, dar ceea ce secerați să lăsați în spice, afară de puțin din care o să mâncați.

⁴⁸Apoi vor veni, după aceea, șapte [ani] aspri, care vor consuma ceea ce ați strâns pentru ei mai înainte, afară de puțin din ceea ce voi veți păstra.

⁴⁹Apoi va veni, după aceea, un an în care oamenii vor avea parte de ploaie îmbelșugată și în care vor stoarce [măsline și struguri]”.

⁵⁰Și regele a spus: „Aduceți-l la mine.” Și când a venit solul la el, [Iosif] i-a spus: „Întoarce-te la stăpânul tău și întreabă-l: Ce-au avut muierile care și-au tăiat mâinile? Cu adevărat, Domnul meu este ‘Alim [Bineștiutor] al vicleniei lor!”

⁵¹Și [regele le-] a spus [femeilor]: „Care a fost pricina ce v-a împins pe voi să încercați să-l ispitiți pe Iosif?” Au răspuns [ele]: „Allah să ne ferească! Noi nu știm nimic rău despre el.” Și a spus femeia lui Al-Aziz: „Acum adevărul este limpede. Eu am fost cea care a încercat să-l ispitească, însă el a spus adevărul întotdeauna.

⁵²Aceasta, ca să știe [al-Aziz] că eu nu l-am trădat în absență, și că Allah nu călăuzește viclenia celor trădători.

⁵³Eu nu mă dezvinovățesc pe mine, căci sufletul este înclinat către rău, în afară de cel pe care îl păzește Domnul meu prin Îndurarea Lui, căci Domnul meu este Ghafur [Iertător] și Rahim [Îndurător].”

⁵⁴Și regele a spus: „Aduceți-mi-l, căci voiesc să-l păstrez lângă mine.” Și când a vorbit cu el, i-a spus: „Cu adevărat, de astăzi tu ești pentru noi cu putere și de încredere.”

⁵⁵[Iosif] a spus: „Pune-mă pe mine peste hambarele țării. Cu adevărat, eu voi fi un păzitor bun și priceput.”

⁵⁶Astfel i-am dat Noi putere lui Iosif pe pământ și i-am îngăduit să se așeze în el acolo unde voiește. Noi îl cuprindem cu Îndurarea Noastră pe cel care voim și nu lăsăm să se piardă răsplata binefăcătorilor.

⁵⁷Iar răsplata din Lumea de Apoi este chiar și mai bună pentru cei care cred și sunt cu frică.

⁵⁸Și frații lui Iosif au venit [căutând mâncare] și au intrat la el. El i-a cunoscut, însă ei nu l-au mai cunoscut.

⁵⁹Și după ce i-a pregătit pe ei cu proviziile lor, a spus: „Aduceți-mi pe un frate al vostru de la tatăl vostru[12]. Nu vedeți voi că eu dau măsură plină și că eu sunt cel mai bun primitor de oaspeți?

⁶⁰Iar de nu mi-l veți aduce, nu veți mai avea măsură la mine și nu vă veți mai apropia de mine”

⁶¹Ei au spus: „Vom încerca să-l convingem pe tatăl lui. Noi o vom face.”

⁶²Și [Iosif] le-a spus slujitorilor săi: „Puneți marfa[13] lor înapoi, în sacii lor de pe cămile! Poate că ei o s-o recunoască, atunci când se vor întoarce la familia lor, și poate că ei vor reveni.”

⁶³Și când s-au întors la tatăl lor, ei au spus: „O, tată al nostru! Ne-a fost nouă oprită măsura. Așadar, trimite-l împreună cu noi pe fratele nostru ca să căpătăm măsura și noi îl vom păzi pe el.”

⁶⁴Dar el a spus: „Să vi-l încredințez așa cum vi l-am încredințat pe fratele lui mai înainte? Allah este mai bun Păzitor și El este Cel mai Îndurător dintre îndurători.”

⁶⁵Și când și-au desfăcut sarcinile lor, au văzut că marfa lor le-a fost dată înapoi. Și ei au spus atunci: „O, tată al nostru! Ce să mai dorim noi [mai mult]? Iată că marfa noastră ne-a fost dată înapoi. Astfel vom procura noi provizii pentru familia noastră și-l vom păzi pe fratele nostru și vom adăuga noi o încărcătură de cămilă și aceasta este o măsură ușoară”

⁶⁶[Iacob] a spus: „Nu-l voi trimite împreună cu voi până ce nu veți face învoială cu mine înaintea lui Allah să mi-l aduceți înapoi, în afară de situația că voi ați fi înconjurați [de dușmani].” Și când au făcut legământul, el a spus: „Allah este Chezaș pentru ceea ce vorbim.”

⁶⁷Și a mai spus el: „O, fiii mei! Nu intrați pe o singură poartă, ci intrați pe porți diferite. Eu nu vă pot fi de niciun folos împotriva [decretului] lui Allah. Hotărârea nu este decât la Allah! Eu în El mă încred și în El să se încreadă aceia care se încred.”

⁶⁸Și când au intrat așa cum le-a poruncit tatăl lor, nu le-a fost aceasta de niciun folos împotriva [hotărârii] lui Allah. N-a fost decât că s-a împlinit o dorință din sufletul lui Iacob. El avea înțelepciunea din ceea ce l-am învățat Noi, dar cei mai mulți oameni nu știu.

⁶⁹Și când au intrat la Iosif, l-a luat [acesta] pe fratele său lângă el și i-a spus: „Eu sunt fratele tău. Nu fi îngrijorat pentru ceea ce au făcut ei [cu mine].”

⁷⁰Iar atunci când le-a pregătit proviziile lor, a pus el cupa în sacul de pe cămila fratelui său. Apoi un vestitor a strigat: „O, voi călătorilor! Voi sunteți niște hoți.”

⁷¹Ei au spus, întorcându-se la ei: „Ce vă lipsește?”

⁷²Ei au răspuns: „Ne lipsește măsura regelui. Iar cel care o va aduce, va primi [încă] o sarcină de cămilă. Și eu îi sunt chezaș.”

⁷³Ei au spus: „Pe Allah, voi știți că n-am venit să facem stricăciune în țară și nu suntem hoți.”

⁷⁴[Acuzatorii] au răspuns: „Și care să fie pedeapsa lui, dacă voi sunteți mincinoși?”

⁷⁵[Frații] au spus: „Pedeapsa lui, a celui în ai cărui saci va fi găsită, este că el însuși va fi răsplată[14]. Astfel îi pedepsim noi pe cei nelegiuiți.”

⁷⁶Și a început [căutarea] cu sacii lor înainte de sacul fratelui său. Apoi a scos-o din sacul fratelui său. Astfel am plănuit Noi Hotărârea pentru Iosif. El nu ar fi putut să-l ia pe fratele său, după religia regelui, decât cu voia lui Allah. Noi îi ridicăm câteva trepte pe cei pe care Voim și peste oricine are știință, este cineva mai știutor.

⁷⁷Ei au spus: „Dacă el a furat, a mai furat și un frate al lui mai înainte”. Însă Iosif a ținut aceasta ascunsă în sufletul său și nu le-a dezvăluit-o, ci el a spus [în sinea lui]: „Voi sunteți într-o poziție și mai rea, dar Allah Știe mai bine despre ceea ce spuneți.”

⁷⁸Ei au răspuns: „O, Al-Aziz[15]! El are un tată tare bătrân. Ia-l pe unul dintre noi în locul lui. Noi vedem că tu ești cu adevărat dintre oamenii binefăcători.”

⁷⁹El a spus: „Ferească Allah să luăm pe altcineva decât pe cel la care am găsit lucrul nostru, căci atunci noi am fi nedrepți.”

⁸⁰Când n-au mai avut nicio nădejde în privința lui, s-au tras deoparte ca să se sfătuiască. A spus cel mai mare dintre ei: „Oare nu știți că tatăl vostru a făcut legământ cu voi înaintea lui Allah? Și [nu vă amintiți] cum l-ați pierdut voi pe Iosif mai înainte? Eu nu voi pleca din [acest] pământ până ce nu-mi va îngădui tatăl meu sau până ce Allah nu va Judeca în favoarea mea, căci El este Cel mai Bun dintre judecători.

⁸¹Întoarceți-vă la tatăl vostru și spuneți-i: „O, tată al nostru! Fiul tău a furat. Noi nu facem mărturie decât pentru ceea ce știm și noi nu am avut cunoștință despre cele nevăzute.

⁸²Întreabă cetatea în care am fost și caravana cu care am venit. Cu adevărat, noi nu spunem decât adevărul.”

⁸³[Iacob] a spus: „Ba mai degrabă sufletele voastre au născocit ceva rău pentru voi. Dar răbdare cuviincioasă! Poate că Allah mi-i va aduce pe toți. Căci El este Cel Al-'Alim [Atoateștiutor] [și] Al-Hakim [Înțelept].”

⁸⁴Și s-a întors de la ei și a spus: „Cât de rău îmi pare pentru Iosif.” Și ochii lui s-au albit[16] de tristețe și el era mâhnit.

⁸⁵Ei au spus: „Pe Allah! Tu nu vei conteni să-l pomenești pe Iosif, până ce nu te vei îmbolnăvi de moarte sau vei fi pierit.”

⁸⁶El a răspuns: „Însă eu nu mă plâng decât numai față de Allah pentru supărarea și mâhnirea mea, căci eu știu de la Allah ceea ce voi nu știți.

⁸⁷O, fiii mei, plecați și căutați-i pe Iosif și pe fratele său și nu vă pierdeți nădejdea în Îndurarea lui Allah! Nu-și pierde nădejdea în Îndurarea lui Allah decât neamul de necredincioși.”

⁸⁸Și când au intrat la el [la Iosif], ei au spus: „O, Al-Aziz! S-a abătut nenorocirea asupra noastră și asupra familiei noastre și nu venim decât cu o marfă lipsită de mare valoare. Deci dă-ne nouă o măsură plină și fi milostiv cu noi. Cu adevărat, Allah îi răsplătește pe cei milostivi.”

⁸⁹El a spus: „Oare știți ce ați făcut cu Iosif și cu fratele său, când ați fost neștiutori?”

⁹⁰Ei au răspuns: „Oare tu ești cu adevărat Iosif!?” El a spus: „Eu sunt Iosif, iar acesta este fratele meu! Allah Și-a revărsat Harul asupra noastră. Cu adevărat, pentru cei care au frică și au răbdare - Allah nu pierde răsplata celor binefăcători.”

⁹¹Ei au spus: „Pe Allah! Cu adevărat, Allah te-a preferat pe tine nouă, iar noi am fost supuși greșelii.”

⁹²El a spus: „Astăzi nu mai este nicio vină împotriva voastră. Allah să vă ierte, căci El este Cel mai Milostiv dintre cei milostivi.

⁹³Duceți-vă cu această cămașă a mea și puneți-o pe fața tatălui meu, și el va deveni din nou văzător. Și veniți la mine cu tot neamul vostru.”

⁹⁴Când caravana a părăsit [Egiptul], tatăl lor a spus: „Eu simt mirosul lui Iosif, chiar dacă-mi spuneți că aiurez!”.

⁹⁵Iar ei au răspuns: „Pe Allah, tu ești încă în vechea ta rătăcire!”

⁹⁶Și când a sosit binevestitorul[17], a pus-o peste fața lui și el a devenit din nou văzător. Și a spus [Iacob]: „Nu v-am spus că eu știu de la Allah ceea ce voi nu știți?”

⁹⁷Iar ei au spus: „O, tată al nostru! Roagă-te pentru iertarea greșelilor noastre, căci noi am fost păcătoși.”

⁹⁸El le-a răspuns: „Voi cere de la Domnul meu iertare pentru voi, căci El este Al-Ghafur [Iertător], Ar-Rahim [Îndurător]!”.

⁹⁹Și când au intrat la Iosif, el i-a primit pe părinții săi și a spus: „Intrați în Egipt - cu Voia lui Allah - în siguranță!”

¹⁰⁰Și el i-a ridicat pe părinții săi pe tron și au căzut [cu toții] dinaintea lui, prosternându-se[18], iar el a spus: „O, tată, acesta este tâlcul vedeniei mele de odinioară. Domnul meu a făcut-o să fie adevăr și a fost Bun cu mine, căci m-a scos din temniță, iar pe voi v-a adus din ținutul beduinilor, după ce Șeitan a iscat pizmă între mine și frații mei. Domnul meu este Binevoitor cu ceea ce Voiește. El este Al-'Alim [Cel Atoateștiutor] [și] Al-Hakim [Înțelept].

¹⁰¹Doamne, Tu mi-ai dat putere și m-ai învățat tâlcuirea vedeniilor. Tu ești Creatorul Cerurilor și Pământului. Tu ești Ocrotitorul meu în această lume și în Lumea de Apoi. Ia-mi viața când eu sunt în totală supunere [musulman] și alătură-mă celor evlavioși.”

¹⁰²Aceasta este una dintre istoriile neștiute, pe care Noi ți-o revelăm [o, Mohammed]. Tu nu ai fost lângă ei, atunci când s-au adunat cu toții și au viclenit.

¹⁰³Și cei mai mulți oameni nu vor crede, chiar dacă tu te vei stradui pentru aceasta.

¹⁰⁴Și tu nu le ceri vreo răsplată pentru aceasta, căci el [Coranul] nu este decât îndemnare pentru toate lumile.

¹⁰⁵Și câte semne sunt în Cer și pe Pământ, pe lângă care [oamenii] trec, întorcându-și fața de la ele.

¹⁰⁶Iar cei mai mulți dintre ei nu cred în Allah, fără să-I facă Lui asociați.

¹⁰⁷Atunci sunt ei siguri că nu va veni o nenorocire a pedepsei lui Allah sau că Ceasul nu va veni pe neașteptate, fără ca ei să-și dea seama?

¹⁰⁸Spune: „Aceasta este calea mea. Eu chem la Allah, eu și cei care m-au urmat, bizuindu-ne pe dovadă limpede. Mărire lui Allah. Iar eu nu sunt dintre politeiști.”

¹⁰⁹Și nu am trimis [ca Mesageri] înainte de tine decât bărbați - dintre locuitorii cetăților - cărora Noi le-am trimis revelații. Oare ei[19] nu umblă pe acest pământ, ca să vadă care a fost sfârșitul celor de dinaintea lor? Sălașul din Lumea de Apoi este mai bun pentru cei care au frică. Oare voi nu pricepeți?

¹¹⁰Chiar și când Trimișii și-au pierdut nădejdea și au crezut că au fost socotiți mincinoși, a venit la ei Ajutorul Nostru. Și au fost mântuiți cei care Noi am Voit. Însă pedeapsa Noastră nu va fi îndepărtată de la neamul celor nelegiuiți.

¹¹¹În istoria lor a fost pildă pentru cei dăruiți cu minte. El [Coranul] nu este o poveste care să fie născocită, ci, dimpotrivă, este întărirea celor dinaintea lui și tâlcuirea tuturor lucrurilor, călăuză și îndrumare pentru oamenii care cred.